Centre de Cercetare ARENSIA Echipele ARENSIA Întrebări Frecvente Medici Întrebări Frecvente Pacienţi

12 octombrie: Ziua Mondială a Artritei

     A 12-a zi a lunii octombrie este dedicată artritelor. Categoria bolilor reumatismale reunește peste 150 de afecțiuni musculo-scheletice, care sunt în mare parte progresive și asociate cu durere. Datele oficiale arată că aproximativ 1 din 5 moldoveni suferă de o formă de artrită. Potrivit medicilor, aceasta afectează toate categoriile de vârstă şi nu în toate cazurile poate fi tratată. De regulă, boala afectează aparatul locomotor şi poate duce până la dizabilități severe. Cele mai frecvente sunt artrita reumatoidă şi poliartrita, atunci când afectează mai multe articulații simultan.

     Elena suferă de artrită reumatoidă de 25 de ani. Pentru a menține maladia sub control şi a atenua durerile, o dată la câteva luni face tratament în staționar.

     ELENA, PACIENTĂ: “ Am 43 de ani, iar la vârsta de 18 ani m-am îmbolnăvit, am început tratamentul care mi s-a prescris la acel moment, dar după 7 ani, după ce m-am îmbolnăvit, s-au început deformările în masă a oaselor. Aveam perioade de criză, în care se agrava situația, până la aceea că nu mă puteam mișca, iar durerile erau insuportabile. Mă durea absolut toată structura osoasă. Acestea persistau continuu, până ce nu luam ceva pastile, care să mi le ușureze cât de cât, nu puteam rezista”, mai spune femeia.  În luna ianuarie Elena a fost înscrisă într-un studiu clinic, astfel i-au fost administrate câteva preparate medicamentoase noi. Ea susține că după administrarea acestora, durerile au scăzut din intensitate, iar starea ei de sănătate s-a îmbunătățit.

     ELENA, PACIENTĂ: “La moment, administrez preparate noi biologice, am acces la ele datorită faptului că am fost inclusă în studiul clinic. În afară de aceste preparate mai primesc și medicația de fond, conform standardelor de tratament. Acum mă simt mult mai bine şi cu adevărat îmi ușurează durerile. Anterior nici nu pot să vă redau cât de rău mă simțeam, aveam perioade de criză, când boala într-atât se agrava, încât ajungeam să nu mă pot absolut mișca, trebuia să stau mai mult în pat. În timp au apărut deformări la mâini si la picioare, acest fapt mă limitează foarte mult în mișcare. Pentru prima dată noile preparate le-am administrat  în lunile ianuarie- februarie. De câteva zile, iarăși le administrez, în speranța unei remisii mai îndelungate”.

     O altă pacientă pe nume Olga, în vârstă de 47 de ani, spune că primele dureri în articulații le-a simțit pe cînd avea 13 ani. Diagnosticul bolii a fost stabilit cu întârziere, iar din acest motiv boala a evoluat într-o formă mai gravă.

     OLGA, PACIENTĂ: “ Durerile au început în articulațiile gleznei de la piciorul drept, apoi au trecut în ambele șolduri, după care maladia a afectat toate articulațiile. Am administrat multe medicamente, a luat o perioadă lungă de timp stabilirea diagnosticului maladiei, până la urmă medicii au constatat că am artrită reumatoidă. Acum am foarte mari dureri în articulații, în deosebi în șolduri, pentru că au trecut mulți ani, acolo este deja stadiul 4 de deformare şi m-am pus în rând pentru protezare”.

     Medicii susţin că există peste 100 de tipuri de artrită. Simptomele acestora sunt, însă, similare şi încep cu inflamarea articulației, după ce apare proliferarea, iar mai apoi dispare și mișcarea. Fără un tratament corect şi la timp, artrita poate aduce o dizabilitate severă. Specialiștii susțin, că persoanele, de regulă, se adresează la doctor, deja când au dureri articulare, pentru că aceasta este cel mai important şi cel mai sever simptom care îl face pe un pacient să se adreseze medicului. Iar primele simptome, precum: rigiditatea unei articulații, inflamația ei ș.a. sunt adesea neglijate de mulți pacienți, astfel că se întârzie cu diagnosticarea bolii, iar acest fapt aduce după sine și rezultate mai slabe ale tratamentului. În astfel de cazuri este nevoie de  intervenit cu metode de tratament mai agresive, care pot afecta alte organe ale pacientului. E de menționat, că în cazuri foarte grave, pacienții sunt supuși intervenției chirurgicale de protezare a articulațiilor afectate. Operația de protezare, în țara noastră, este gratuită pentru persoanele asigurate. Acestea sunt incluse în Programul Special de protezare a articulațiilor mari, în rândul de așteptare, de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină. Potrivit ortopezilor traumatologi, articulația naturală este înlocuită cu una artificială, constituită dintr-un aliaj de metale, iar protezarea se face pentru a înlătura durerile și de a reîncadra pacientul în societate, pentru ca el să poată avea grijă de sine, inclusiv pentru a putea avea o activitate zilnică ușoară. De regulă, o endoproteză poate servi între 10 și 20 de ani, mai spun specialiștii.

     În prezent, în mai multe state ale lumii, inclusiv în Republica Moldova, sunt în plină desfășurare studii clinice de amploare în combaterea artritelor. Noile tratamente aflate în curs de elaborare sunt predestinate să facă viața pacienților care suferă de artrite, din punct de vedere motoriu, aproape similară cu cea a unei persoane sănătoase. Astfel, participanții în proiectele de cercetare, inclusiv din țara noastră, deja beneficiază de noi tratamente eficiente care le îmbunătățesc starea lor de sănătate, prin obținerea unor remisii îndelungate a bolii de până la ani de zile. În acest context, medicii afirmă că, cercetările clinice aduc beneficiu în primul rând pacientului care este inclus în acest trial, aduc beneficiu pentru sistemul de sănătate, pentru că o parte din pacienți vor avea remisiune şi respectiv se vor cheltui mai puțini bani din bugetul asigurărilor medicale şi desigur că, aduc cunoștințe noi medicilor, care le ajută să trateze pacienții mult mai eficient şi mai calitativ.

     Datele oficiale arată că în prezent în țara noastră sunt peste 100 de mii de moldoveni, de toate vârstele, care suferă de cel puțin o formă de artrită. În același timp la nivel european numărul acestor persoane se ridică la peste 100 de milioane. Anual, în data de 12 octombrie, în întreaga lume este marcată Ziua Mondială a Artritei pentru a crește gradul de informare a populației, cu privire la existența bolilor reumatice şi impactul acestora asupra activităţii zilnice și a calității vieții.

Data 13.10.2023

NOUTĂȚI

LINK-URI UTILE

CONTACT

Folosim tehnologii, cum ar fi cookie-urile, și procesăm date personale, cum ar fi adresele IP și identificatorii cookie-urilor, pentru a personaliza conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura performanța conținutului nostru și pentru a obține informații despre publicul care l-a văzut. Puteți citi mai multe despre Politica noastră privind cookie-urile aici.

Accept Refuz