Terapia CAR-T: speranță în vindecarea cancerului
Terapia CAR-T (chimeric antigen receptor T cells) este un tip special de imunoterapie care impune un nou standard în personalizarea tratamentului pentru cancer. Acest tratament contemporan constă în preluarea propriilor celule ale pacientului, care sunt „reprogramate”, pentru a distruge celulele canceroase din organism, iar ulterior sunt administrate înapoi respectivei persoanei. Aceste celule sunt reconstruite anume pentru a nimici celulele bolnave, dar și pentru a împiedica dezvoltarea acestora. Tot acest proces are loc într-un laborator specializat de performanță din cadrul spitalului unde se tratează acești pacienți.
Potrivit specialiștilor, terapia celulară CAR-T, reprezintă cel mai înalt nivel de personalizare a unui tratament disponibil acum. Este vorba despre o terapie complet diferită față de un medicament în percepția sa clasică, despre o terapie “vie” care se regăsește în organism atât timp cât există un antigen care poate fi țintit. Spre deosebire de un medicament clasic, terapia CAR-T (chimeric antigen receptor-T cell) este creată special pentru fiecare pacient în parte, de aceea și procesul de fabricație necesită o schimbare radicală, de la producție, la logistică și administrare”, mai spun specialiștii.
Experții ASCO (Societatea Americană de Oncologie Clinică) o definesc drept „terapie genică, terapie celulară și imunoterapie”. Mai simplu spus, terapiile CAR-T reprezintă o metodă nouă care folosește activarea sau „învățarea” propriului sistem imun al organismului pentru a lupta țintit împotriva celulelor tumorale, neafectând celulele celorlalte țesuturi, așa cum se întâmplă în cazul tratamentelor clasice (chimioterapie, radioterapie etc.). Primele două terapii celulare CAR-T care au primit aprobare din partea EMA (Agenția Europeană a Medicamentului), în 2018, au fost tisagenlecleucel (denumire comercială Kymriah) și axicabtagene ciloleucel. Au urmat apoi și alte aprobări de diferite tipuri de terapii CAR-T, cu indicații în cancere hematologice.
E de menționat, că acum un an, Comisia Europeană a extins indicația terapiei pentru tratamentul pacienților adulți cu limfom folicular refractar sau recidivant după două sau mai multe linii de terapie sistemică.
În oncologie, celulele imune, cum sunt celulele dendritice sau limfocitele T sunt explorate în diferite strategii terapeutice, de zeci de ani. După anul 2000, aplicațiile terapiilor celulare au cunoscut o evoluție rapidă, imunoterapia celulară fiind o direcție de cercetare care în ultimii ani a adus transformări importante și în practica medicală. Reprogramarea celulelor efectoare ale sistemului imun a deschis o nouă etapă în oncologie, odată cu succesul terapiilor celulare CAR-T, mai spun specialiștii.
Multitudinea studiilor, desfășurate, în prezent, în mai multe state dezvoltate, demonstrează tot mai multe rezultate promițătoare în vindecarea cancerului cu Terapia CAR-T.
E de remarcat faptul că, Terapia CAR-T, Kymriah, este indicată în tratamentul pediatric și al tinerilor de până în 25 de ani, care suferă de leucemie limfoblastică acută cu celule B (ALL), refractară sau în recidivă;
În tratamentul pacienților adulți cu limfom difuz cu celule B mari (un tip de limfom non-Hodgkin) recidivant sau refractar, după cel puțin două terapii sistemice.
Kymriah a fost pentru prima dată aprobată în 2017, în Statele Unite ale Americii, iar apoi a urmat aprobarea în Uniunea Europeană, în 31 august 2018, pentru primele două indicații. În mai 2022 a urmat aprobarea în UE pentru a treia indicație – limfom folicular.
Specialiștii susțin, că ratele de succes a acestui tip de terapie sunt remarcabile, iar în multe cazuri, supraviețuirea mai mare de 10 ani duce cu gândul la vindecarea unor forme de cancer altfel letale pe termen scurt, mai spun oamenii de știință.
Dat fiind, dezvoltarea rapidă la nivel mondial, a terapiilor radicale anticancer, acestea ar putea fi disponibile, în viitorul apropiat, inclusiv în Republica Moldova.
NOUTĂȚI
- Ambrozia- o plantă periculoasă care poate provoca alergii severe Ambrozia este cea mai frecventă cauză a alergiilor de toamnă. Este o plantă anu...
- Infarctul miocardic: simptome care nu trebuie neglijate Infarctul miocardic, mai numit și atac de cord reprezintă una dintre cele mai grave maladii ca...
- Terapia CAR-T: speranță în vindecarea cancerului Terapia CAR-T (chimeric antigen receptor T cells) este un tip special de imunoterapie care impune un...
- toate noutățile
LINK-URI UTILE
- European Medicine Agency
- Food and Drug Administration
- World Health Organization
- Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale
- Ministerul Sănătăţii Republica Moldova
- Clinical Trials US
- Cercetarea medicală şi studiile clinice
- Ordinul MS cu privire la reglementarea autorizarii desfasurarii studiilor clinice in Rep. Moldova
- HOTĂRÎRE Nr. 5 din 18.01.2016 cu privire la Comitetul Naţional de Expertiză Etică a Studiului Clinic
CONTACT
- ARENSIA Exploratory Medicine SRL
- Str. Testemiteanu 29, Chișinău, Republica Moldova
- Str. Testemiteanu 30, Chișinău, Republica Moldova
- formular de contact