Centre de Cercetare ARENSIA Echipele ARENSIA Întrebări Frecvente Medici Întrebări Frecvente Pacienţi

Cefalee, dispnee, epuizare: consecințe pe termen lung ale Coronavirusului

     Chiar dacă majoritatea persoanelor infectate cu noul coronavirus tind să aibă forme ale bolii ușoare și moderate și se vindecă în câteva săptămâni, o bună parte dintre persoanele care supraviețuiesc infecției COVID-19 și au trecut prin forme grave sau medii ale bolii, pot rămâne cu o serie de consecințe pe termen lung. Potrivit cercetărilor, infecția COVID-19 se dovedește a fi mult mai mult decât o boală respiratorie. Poate afecta de la plămâni, piele și mușchi până la ochi, inimă și rinichi - creând probleme de sănătate de lunga durată. Oboseala, vederea încețoșată, dificultățile de respirație, durerile musculare, confuzia, palpitațiile, durerile de cap și chiar halucinațiile pot surveni la mai multe luni după suportarea infecției cu noul coronavirus, susțin specialiștii.
     Oamenii de știință, care în prezent studiază efectele pe termen lung ale infecției COVID-19, afirmă că probabilitatea ca un pacient sa dezvolte simptome persistente este greu de stabilit, deoarece deocamdată sunt în desfășurare multiple studii care monitorizează supraviețuitorii pentru diferite perioade de timp. Astfel, rezultatele primelor studii din Italia arată că supraviețuitorii au raportat o calitate a vieții înrăutățită în 44% dintre cazuri, inclusiv simptome de oboseală persistentă (53%), dificultăți de respirație (43%), palpitații (47%), dureri articulare (27%) și dureri toracice (22%). O alta cercetare a scos la iveală că 87% dintr-o cohortă de pacienți internați pentru COVID-19 întâmpinau diferite probleme de sănătate chiar și după două luni de la data infectării. Datele din cadrul Studiului simptomelor COVID, care utilizează o aplicație în care milioane de oameni din Statele Unite ale Americii, Regatul Unit și Suedia și-au introdus simptomele, sugerează între 10% și 15% din pacienți, inclusiv pacienții cu forme ușoare de boală, nu se recuperează rapid.
     In luna iulie a acestui an, urmează să fie analizat un nou studiu, pe care cercetători din Regatul Unit al Marii Britanii l-au lansat anul trecut şi în care sunt monitorizați 10.000 de supraviețuitori. Cercetarea urmează să se desfășoare pentru o perioada de până la 25 de ani. Printre cele mai evidente efecte ale infecției COVID-19 cunoscute până în prezent se numără: problemele cardiace și cele pulmonare. Un studiu realizat de Universitatea din Frankfurt din Germania a arătat valori cardiace anormale la peste 75% dintre persoanele studiate care s-au recuperat de COVID-19. S-a constatat că o majoritate considerabilă a pacienților care au participat la studiu au avut inflamații la nivelul inimii și mucoasei musculare. Potrivit cercetătorilor, supraviețuitorii pot manifesta pe termen lung dificultăți de respirație. Unele persoane care se recuperează de COVID-19 pot experimenta o tuse uscată sau durere atunci când respiră, iar pacienții care au avut nevoie de ventilație mecanică pot avea simptome mai severe.
     Cercetările mai arată că infecția COVID-19 poate afecta creierul și sistemul nervos central. Unii oameni care s-au vindecat au raportat simptome precum dureri de cap, amețeli, probleme de concentrare sau memorie și chiar halucinații. Cercetătorii susţin că aceste simptome sunt mai frecvente la pacienții care au avut forme severe de boală.
Având de-a face cu o boală relativ nouă, deocamdată nimeni nu știe cu exactitate de ce anumiți pacienți se confruntă cu unul sau mai multe efecte secundare după infecția cu noul coronavirus, cât persistă aceste efecte și dacă infecția COVID-19 va determina apariția anumitor boli cronice, care vor avea nevoie de monitorizare pe viată?
     Spre exemplu, cercetătorii canadieni au urmărit supraviețuitorii primului focar SARS din Toronto și au constatat că tulburările de somn, oboseala cronică, depresia și durerile musculare erau frecvente în rândul acestora. O treime dintre supraviețuitori au fost nevoiți să își schimbe locul de muncă și stilul de viață și doar 14% nu au avut simptome pe termen lung. În același timp, o cercetare coreeană similara a arătat că, 48% dintr-un grup de supraviețuitori ai infecției SARS COV-2 au prezentat oboseală cronică inclusiv la un an de zile după ce s-au vindecat.
In prezent există un consens în lumea medicală referitor la faptul că o bună parte dintre persoanele care au manifestat o formă severă de infecție COVID-19 necesită o perioadă de recuperare îndelungată. De aceia, fiecare pacient, mai ales cei care au făcut forme severe de boală trebuie să meargă la un medic recuperaționist pentru a beneficia de un program de reabilitare. Specialistul ia în calcul sechelele funcționale post-Covid-19, simptomatologia clinică și bolile asociate pe care pacientul le avea anterior sau care s-au agravat pe parcurs. Cercetările realizate până acum mai arată că majoritatea pacienților vindecați își recapătă aproape în totalitate funcţia pulmonară, însă există și cazuri în care această funcţie este redobândită parțial. In aproape toate cazurile, însă, este recomandat un program complet și complex de recuperare, bazat pe mișcare și practicarea de exerciții ușoare de întărire a musculaturii, odihnă suficientă, alimentație echilibrată, bogată în fructe și legume, inclusiv cât mai multe plimbări în aer liber.
Data 28.05.2021

NOUTĂȚI

LINK-URI UTILE

CONTACT

Folosim tehnologii, cum ar fi cookie-urile, și procesăm date personale, cum ar fi adresele IP și identificatorii cookie-urilor, pentru a personaliza conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura performanța conținutului nostru și pentru a obține informații despre publicul care l-a văzut. Puteți citi mai multe despre Politica noastră privind cookie-urile aici.

Accept Refuz