Centre de Cercetare ARENSIA Echipele ARENSIA Întrebări Frecvente Vizită Virtuală

LIMFOAMELE MALIGNE



CE SUNT LIMFOAMELE MALIGNE?

     Limfoamele maligne sunt tumori ale celulelor sangvine, care apar atunci când unele dintre ele cresc necontrolat. Pe motiv că țesutul limfatic este răspândit în mare parte a organismului, limfomul malign se poate dezvolta practic în orice structură, ca ulterior sa disemineze către alte organe. De regulă, maladia apare în ganglionii limfatici, splină, ficat sau măduva hematogenă, dar se pot răspândi şi în stomac, intestine, tegument, tiroidă sau creier.

                                    Clasificarea

     Sunt două tipuri principale, reprezentate de limfomul Hodgkin (LH) și limfomul non-Hodgkin (LNH), alături de încă alte două, mielomul multiplu și boli imunoproliferative, incluse de asemenea în categorie de către OMS. Limfomul Non-Hodgkin apare la circa 90% dintre cazuri și include un număr mare de sub-tipuri. Din punctul de vedere al incidenței cancerelor, acest tip de limfom se situează pe locul 6 atât la bărbați cât și la femei. Supraviețuirea în acest tip de cancer a crescut semnificativ în ultimii ani, datorită achizițiilor terapeutice în domeniu. Rata de supraviețuire globală la 5 ani este în jur de 70% dintre pacienți, în timp ce supraviețuirea la 10 ani este în jur de 60%. Limfoamele mai pot fi clasificate, ca fiind indolente și agresive (cele care necesită tratament imediat). Evident, că rata de supraviețuire depinde foarte mult de stadiul bolii, dar și de subtipul histologic.

                                    Factorii de risc

     Aceștia rămân în mare parte necunoscuți. Sunt însă o serie de factori mai frecvent asociați riscului de apariție a limfoamelor maligne Non-Hodgkin și anume: vârsta- riscul de limfom crește odată cu înaintarea în vârstă,  sexul- bărbații fiind mai susceptibili de a dezvolta un limfom comparativ cu femeile, unele infecții bacteriene (de exemplu limfomul de tip MALT este frecvent asociat infecției cu Helycobacter pylori), infecții virale (spre exemplu infecția cu virusul Epstein-Barr se asociază cu incidența mai mare a Limfomului Burkitt, sau limfoamele care survin după transplantul de organe). Imunodeficiențele în contextul infecției HIV- la fel pot creste riscul apariției limfoamelor Non- Hodgkin, în special limfoame agresive cu celule B,  bolile autoimune- ca de exemplu artrita reumatoidă sau sindromul Sjogren cresc incidența limfoamelor,  sau expunerea permanentă la agenți chimici.

                                    Simptomatologia

     Ea poate include, între altele: noduli limfatici măriți nedureroși în general, febră, transpirații, mâncărimi, pierderea în greutate și oboseală. De regulă, transpirațiile apar mai des pe timp de noapte.

                                    Diagnosticul

     Diagnosticul de stadiu se pune imagistic în baza datelor furnizate de explorările imagistice de înalta performantă: Tomografia Computerizată, Rezonanta Magnetica Nucleara si respectiv Tomografia cu emisie de pozitroni (PETCT). Este indispensabilă biopsia. Biopsia măduvei hematogene se justifica aproape întotdeauna pentru a afla dacă măduva hematoformatoare este afectată de boală.

                                    Tratamentul

     Tratamentul poate implica o combinație de chimioterapie, terapie prin radiații, terapie țintită, chirurgicală, terapie biologică sau imunoterapia. Stadiul bolii este esențial în vederea aprecierii terapiilor optime, dar și a prognosticului. Desigur, cu cat stadiul bolii este mai incipient cu atât șansa de curabilitate este mai mare. E de menționat faptul, că anumite limfoamele indolente nu necesită tratament imediat şi se urmăresc periodic clinic, biochimic și imagistic. In prezența unei simptomatologii nou apărute sau în condițiile progresiei documentate a bolii se inițiază tratamentele oncologice.

     Imunoterapia, în special sub forma anticorpilor monoclonali, a devenit o procedură de rutină asociată standard chimioterapiei. Anticorpii monoclonali marcați radioactiv sunt opțiuni terapeutice extrem de moderne care focusează radioterapia mult mai specific asupra celulelor limfomatoase. Aceștia reprezintă încă subiectul multor studii clinice în derulare. Daca eficienţa pare superioară anticorpilor monoclonali standard, atunci toxicitatea medulară este semnificativ mai mare, susțin specialiștii. Astfel de proiecte de cercetare clinică se desfășoară și în țara noastră, dând posibilitatea pacienților moldoveni de a beneficia de cele mai noi terapii.

     Transplantul de celule stem reprezintă o procedura medicală precoce de tratament, prin care măduva osoasă afectată de limfocitele bolnave este înlocuită cu celule specializate întitulate celule stem hematopoietice, care se dezvoltă în măduva hematogenă normală. Potrivit specialiștilor, procedura de transplant de celule stem se adresează în general limfoamelor agresive.

     E de menționat faptul, că optimismul este important în abordarea terapeutică modernă a limfoamelor, datorită rezultatelor preliminare a imunoterapiei în ceea ce privește inhibitorii punctelor de control, terapiile țintă sau vaccinurile. De asemenea, geonomica cu identificarea clară a profilurilor genetice, va duce la identificarea tipului molecular de limfom, a mutațiilor punctuale și implicit la alegerea terapiei țintă optimale sau a asocierii terapiilor țintă cu imunoterapia, iar acest viitor, potrivit savanților în medicină,  este destul de aproape!

 

 

 

Data 27.05.2019

NOUTĂȚI

LINK-URI UTILE

CONTACT