Centre de Cercetare ARENSIA Echipele ARENSIA Întrebări Frecvente Medici Întrebări Frecvente Pacienţi

Cea mai eficientă cale de prevenire a infectării cu COVID-19 - Vaccinarea

     Potrivit specialiștilor, sunt două motive esențiale de ce este important să ne vaccinăm antiCOVID-19. Primul ne privește în mod direct, vaccinul oferindu-ne protecție împotriva infecției cu noul coronavirus. Trebuie să luăm în considerare faptul că incidența formelor grave de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, care necesită internare în spital, este de aproape o treime din totalul cazurilor raportate. De asemenea, rata de deces la nivel global, care în prezent este în jur de 25 de persoane la mia de infectări. Al doilea motiv se referă la protecția pe care o asigurăm, prin vaccinarea noastră, persoanelor din familie ori din comunitatea noastră al căror sistem imunitar nu e încă dezvoltat (nou-născuți) ori este compromis (persoane cu boli autoimune ori cronice, sub tratament himioterapeutic sau cu neoplazii) și care pot dezvolta forme severe ale infecției cu COVID-19.

     În acest moment, de către Agenția Europeană pentru Medicamente sunt aprobate 4 vaccinuri care au finalizat faza III a trialurilor clinice si au primit autorizația de a fi folosite în rândul populației generale: Moderna, AstraZeneca, BioNTech/Pfizer și Janssen (Johnson & Johnson). Potrivit specialiștilor, eficacitatea acestora în prevenire ar fi de peste 95%. Importante sunt și măsurile nespecifice de prevenire: purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței fizice, igiena mâinilor și dezinfectarea suprafețelor și spațiilor în care ne aflăm.

     Până în prezent, nu există niciun medicament specific recomandat pentru a trata îmbolnăvirile cu noul Coronavirus. Persoanele infectate cu COVID-19 trebuie să primească îngrijiri adecvate pentru ameliorarea și tratarea simptomelor, iar cele cu forme severe beneficiază de îngrijire în secțiile de terapie intensivă specializate în acest sens.

     Cercetătorii susțin că noile vaccinuri dezvoltate nu modifică ADN-ul persoanei vaccinate. ARN-ul Mesager, din ce este dezvoltat vaccinul, este un fragment din materialul genetic al virusului care nu se poate combina cu ADN-ul uman. Fiind total lipsit de compuși organici specializați (enzime), el nu poate ajunge în nucleul celulelor noastre, unde se află cromozomii care compun genomul uman. De altfel, ARN-ul Mesager e atât de fragil încât, după vaccin, e degradat și dispare în 3 zile. ARN-ul Mesager este indispensabil proceselor celulare și este implicat în multiple sinteze de proteine din celulele organismelor vii. Pentru realizarea vaccinului antiCOVID-19, a fost sintetizată în mod special o moleculă de acest tip, ne infecțioasă. Sistemul imunitar al persoanei vaccinate recunoaște aceste fragmente proteice ca fiind străine și declanșează un răspuns imun necesar în protecția unei infectări ulterioare cu virusul SARS-Cov-2. Răspunsul imun înseamnă activarea globulelor albe din sânge (celulele cu memorie B și T), care produc anticorpi cu rolul de a elimina infecțiile din organism.

În prezent oamenii de știință din toata lumea dezvoltă o varietate de vaccinuri obținute prin tehnologii diferite (metode moderne și clasice). Tocmai această concentrare pentru dezvoltarea unui număr mare de vaccinuri va permite vaccinarea cât mai rapidă la nivel mondial a populației. Conform unui raport al OMS în prezent sunt în diferite stadii de creare și producție  aproape 300 de vaccinuri. E de menționat că vaccinarea este voluntară și gratuită și în țara noastră și se efectuează în câteva etape. În același timp, oamenii pot beneficia de protecția unui vaccin și în cadrul studiilor clinice, primind și un set de examinări ample gratuite, inclusiv statusul imun post vaccinare.  

Data 23.04.2021

NOUTĂȚI

LINK-URI UTILE

CONTACT

Folosim tehnologii, cum ar fi cookie-urile, și procesăm date personale, cum ar fi adresele IP și identificatorii cookie-urilor, pentru a personaliza conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura performanța conținutului nostru și pentru a obține informații despre publicul care l-a văzut. Puteți citi mai multe despre Politica noastră privind cookie-urile aici.

Accept Refuz