Centre de Cercetare ARENSIA Echipele ARENSIA Întrebări Frecvente Medici Întrebări Frecvente Pacienţi

Primul studiu clinic destinat tratamentului pacienților cu infecția COVID-19 este în plină derulare în Moldova

     Proiectul de cercetare clinică pe SARS CoV-2 (COVID-19), demarat în cadrul Spitalului Clinic Republican "Timofei Moșneaga", prevede administrarea produsului de investigație clinică la pacienții în stare de gravitate moderat-severă, infectați cu noul coronavirus. Este vorba despre un medicament inovativ (pan-Janus kinaza), pentru tratamentul leziunii pulmonare acute asociate cu COVID-19. Preparatul are ca scop să stopeze “furtuna de citokine”, prin diminuarea leziunilor pulmonare acute şi a sindromului de detresă respiratorie. Studiul se desfășoară sub conducerea investigatorului principal, profesor universitar, șef al Clinicii ATI, Dr. Victor Cojocaru în colaborare cu ARENSIA EXPLORATORY MEDICINE (Companie Germană de Cercetări Clinice).

     În total, în acest studiu clinic sunt implicați 7 pacienți: 2 femei şi 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 45-77 de ani, care suferă și de alte maladii. Noul produs medicamentos se administrează timp de o săptămână, o dată pe zi, sub formă de inhalare, prin nebulizator. Până în prezent 5 pacienți deja  au finalizat cursul de administrare a preparatului şi au fost externați acasă, testele la infecția Covid-19 fiind negative. Între tip, doi pacienți continuî tratamentul. Evoluția stării lor de sănătate este una bună, susține investigatorul principal, Victor Cojocaru, însă în același timp spune că deocamdată este prematur de a face concluzii. 

     E de menționat că, toți participanții în studiul clinic urmează să fie monitorizați timp de 28 de zile. La a 14-cea zi, după administrarea medicamentului, sunt preluate probe biologice şi verificate semnele vitale, precum: tensiunea arterială, frecvența respiratorie, saturația de oxigen, care vor fi repetate şi în a 28-a zi. Toate aceste date, inclusiv probele biologice, urmează să fie trimise către cele mai renumite laboratoare din SUA pentru a fi analizate, astfel demonstrând efectul benefic al medicamentului.

     Demararea următorului proiect de cercetare clinică pe SARS CoV-2 este preconizată pentru zilele următoare și la fel, urmează să se desfășoare în cadrul Spitalului Clinic Republican “Timofei Moșneaga”. Pacienților cu infecția Covid-19 urmează să le fie administrat un preparat inovativ antiviral, care deja a demonstrat o activitate promițătoare împotriva mai multor coronavirusuri umane. Investigatorii au mari așteptări și de la acest proiect de cercetare clinică. La aceste 2 studii urmează să participe în jur de 40 de pacienți, în stare de gravitate moderat-severă, infectați cu noul coronavirus. Durata trialurilor este preconizată pentru 6 luni. E de remarcat faptul, că toți pacienții pot lua parte în proiectele de cercetare clinică doar benevol si oricând au dreptul să refuze participarea la ele.

     Deocamdată pe piața farmaceutică nu există un tratament aprobat pentru eradicarea infecției COVID-19, susţin specialiștii. În scopul de a identifica o soluție terapeutică pentru această infecție, în prezent în laboratoarele de cercetare din întreaga lume sunt testate diverse substanțe medicamentoase. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, eficiența medicamentelor administrate în cazul bolnavilor cu COVID-19 constă în combaterea simptomatologiei, întreruperea transmisiei virusului la nivelul populației și prevenirea decesului prin îmbunătățirea stării bolnavilor cu COVID-19 care prezintă forme severe de boală. Pînă în prezent, șa nivel mondial au fost înregistrate peste 27 milioane și 480 de mii de cazuri de COVID-19. În același timp, virusul a luat viețile a circa 900 de mii de oameni. 

Data 07.09.2020

NOUTĂȚI

LINK-URI UTILE

CONTACT

Folosim tehnologii, cum ar fi cookie-urile, și procesăm date personale, cum ar fi adresele IP și identificatorii cookie-urilor, pentru a personaliza conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura performanța conținutului nostru și pentru a obține informații despre publicul care l-a văzut. Puteți citi mai multe despre Politica noastră privind cookie-urile aici.

Accept Refuz