ÎMPREUNĂ PENTRU UN VIITOR SĂNĂTOS!

SEDENTARISMUL ȘI MUNCA LA CALCULATOR

Înapoi
SEDENTARISMUL ȘI MUNCA LA CALCULATOR

Tot mai mulți oameni, astăzi, duc un mod de viață inactiv. Astfel, pentru o mulțime de persoane, sedentarismul a devenit un aspect al vieții moderne. Acesta este caracterizat de perioade lungi de ședere sau inactivitate generală care accentuează riscurile de sănătate asociate cu lipsa unui exercițiu fizic. De regulă, ziua obișnuită a multora dintre noi începe cu mersul la volan sau în transportul în comun până la locul de muncă, iar jobul nu ne permite decât statul la birou minim 8 ore/zi, unde mai și mâncam ce găsim la îndemână, cu ochii ațintiți în calculator și fără a ține cont de ce anume avem nevoie pentru a funcționa corespunzător ajungem să ne afectăm corpul atât pe exterior, cît și pe interior. Ne deplasăm acasă, la fel, cu transportul public sau cu taxiul, iar seara, de obicei, o încheiem cu o sesiune în fața televizorului sau navigăm pe internet până la culcare. Acest fapt, însă, aduce după sine probleme grave de sănătate, spun specialiștii. Bolile de inimă, obezitatea, diabetul de tip 2 și osteoporoza sunt doar câteva dintre problemele grave de sănătate datorate unui comportament sedentar. Un stil de viață inactiv pare, de asemenea, să aibă un impact negativ și asupra bunăstării mintale. Combinația dintre impactul fizic și mintal asupra sănătății face ca un stil de viață sedentar să fie deosebit de problematic. Datele unui recent studiu arată că există o legătură între comportamentul sedentar și un risc crescut de depresie și anxietate. Astfel, s-a descoperit că acest stil de viață afectează capacitatea creierului de a memora: slăbește conexiunile lobului temporal (parte a creierului care este implicată în formarea memoriei). Un grup de cercetători internaționali au descoperit că femeile de vârstă mijlocie care au stat așezate timp de șapte ore pe zi sau mai mult sunt predispuse la un risc mult mai mare de depresie decât cele care nu au făcut-o. Acest studiu a arătat, de asemenea, că reducerea timpului de ședere și creșterea activității fizice au fost modalități eficiente de a combate aceste simptome de sănătate mintală.

Specialiștii susțin că, atunci când ai un stil de viață inactiv: oasele slăbesc și pierd o parte din conținutul lor mineral, pot apărea dureri în articulații, metabolismul poate fi afectat, iar corpul poate avea mai multe probleme în sintetizarea grăsimilor și a zaharurilor. Totodată experții în sănătate mai spun că, este posibil ca sistemul imunitar să nu funcționeze la fel de bine, poate apărea o circulație sanguină slabă, corpul uman poate avea mai multă inflamație, se reține apa în organism, se poate dezvolta și un dezechilibru hormonal.

       Estimările recente sugerează că peste 5 milioane de persoane mor anual la nivel global, ca urmare a faptului că nu ating nivelul de activitate zilnic recomandat, care este de cel puțin 150 de minute pe săptămâna (circa 30 de minute, 5 zile săptămânal) de intensitate moderată. Specialiștii ne recomandă ca să împărțim exercițiul total în doze mai mici. Acest lucru se poate încadra în rutina zilnică, făcând lucruri cum ar fi mersul pe jos sau chiar ciclismul, inclusiv la locul de muncă. Putem alege să mergem pe scări, spre deosebire de scări rulante sau lifturi. În transportul public, alegem să stăm în picioare, mai degrabă decât pe scaun. Optăm pentru mersul pe jos spre locul de muncă sau spre orice altă destinație care poate fi ușor parcursă pe joc. Exercițiile fizice ne fac mai activi și adoptăm o atitudine mai pozitivă, deoarece e demonstrat că sportul și activitatea fizică eliberează endorfine- substanțe chimice, produse în mod natural de sistemul nervos,  care te ajută "să te simți bine", fiind ca un stimulent al fericirii. Nu uităm că, un mic exercițiu este întotdeauna mai bun decât nimic. Pe lângă fumat, dar și alte obiceiuri nesănătoase, alimentație săracă în elemente nutritive, dar bogată în carbohidrați, sedentarismul este una dintre principalele cauze care crește masiv riscul de a ne îmbolnăvi de cancer. Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, cancerul este a doua cauză principală de morbiditate înainte de împlinirea vârstei de 70 de ani în peste 100 de țări ale lumii.

07.03.2024

Acest site folosește cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul. De asemenea, împărtășim informații despre traficul de pe site-ul nostru cu partenerii noștri de social media, publicitate și analiză, care le pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat sau pe care le-au colectat în urma utilizării serviciilor lor. Informații detaliate despre utilizarea cookie-urilor necesare, esențiale pentru navigarea pe acest site, și a cookie-urilor opționale, pe care le puteți selecta mai jos, precum și despre modul în care vă puteți revizui sau retrage consimțământul în orice moment, pot fi găsite în Declarația de confidențialitate.

Mereu ACTIV Esențiale

Cookie-urile necesare ajută la funcționarea corectă a site-ului, permițând funcții de bază precum navigarea paginii și accesul la zone securizate. Site-ul nu poate funcționa corect fără aceste cookie-uri.

  • cookiePreference

    Această funcționalitate esențială asigură că alegerile dvs. privind confidențialitatea și personalizarea sunt respectate și aplicate constant în timpul vizitelor dvs. Navigați cu încredere, știind că preferințele dvs. selectate sunt active și vă oferă o experiență sigură și personalizată.

    Expirare: 1 an Tip: Local
  • cookiePreference-*

    Acest cookie este o componentă avansată a site-ului nostru, proiectată pentru a urmări și gestiona categoriile specifice de cookie-uri pe care le permiteți. Această funcționalitate asigură aplicarea exactă a setărilor dvs. personalizate, oferind o experiență de navigare fluentă și adaptată preferințelor dvs. de confidențialitate.

    Expirare: 1 an Tip: Local
Statistici

Cookie-urile de statistică ajută proprietarii site-ului să înțeleagă modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul prin colectarea și raportarea datelor în mod anonim.

  • Google Analytics

    Creăm profiluri de utilizator pseudonime cu ajutorul Google Analytics pentru a adapta site-urile noastre conform nevoilor. Google Analytics folosește cookie-uri de targetare stocate pe dispozitivul dvs., permițându-ne să recunoaștem și să numărăm vizitatorii care revin și să aflăm de câte ori sunt accesate paginile. Prelucrarea datelor se face pe baza Art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR (consimțământ). Informațiile generate de cookie sunt transmise de obicei unui server Google din SUA. IP-ul este anonimizat în UE. Am încheiat și un contract de procesare a datelor cu Google în conformitate cu Art. 28 GDPR.

    _ga_

    Acest cookie este folosit de Google Analytics pentru a păstra starea sesiunii.

    Expirare: 1 an 1 lună Tip: Terță parte
    _ga

    Acest cookie este asociat cu Google Universal Analytics și este folosit pentru a distinge utilizatorii unici prin atribuirea unui identificator aleatoriu. Este folosit în rapoartele de vizitatori, sesiuni și campanii.

    Expirare: 1 an 1 lună Tip: Terță parte
  • Hotjar

    Folosim Hotjar Observe, un serviciu oferit de Hotjar Ltd, 3 Lyons Range, 20 Bisazza Street, Sliema SLM 1640, Malta, pe site-ul nostru. Acesta este un software pentru analizarea și optimizarea ofertelor online, bazat pe măsurători și analize pseudonime ale comportamentului utilizatorilor, care pot include în special teste A/B (măsurarea popularității și ușurinței de utilizare a diferitelor conținuturi și funcții), măsurarea traseelor de clic și interacțiunile cu conținutul și funcțiile ofertei online (așa-numitele „hărți de căldură” și înregistrări). Baza legală este consimțământul dumneavoastră în conformitate cu art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR și secțiunea 25 alin. 1 TDDDG.

    _hjSessionUser_*

    Setat atunci când un utilizator accesează pentru prima dată o pagină. Asigură că datele din vizitele ulterioare pe același site sunt atribuite aceluiași ID de utilizator. Păstrează ID-ul de utilizator Hotjar, care este unic pentru acel site. Hotjar nu urmărește utilizatorii pe diferite site-uri.

    Expirare: 1 an Tip: Terță parte
    _hjSession_*

    Păstrează datele sesiunii curente. Asigură că cererile ulterioare din fereastra sesiunii sunt atribuite aceleiași sesiuni.

    Expirare: 1 oră Tip: Terță parte
  • Zoom Info

    Folosim serviciile publicitare ale ZoomInfo pentru site-ul nostru. Furnizorul acestui serviciu este compania canadiană ZoomInfo Technologies LLC, 805 Broadway, Suite 900, Vancouver, WA 98660, Canada. Datele dumneavoastră pot fi prelucrate și în Canada, deci în afara domeniului de aplicare al GDPR. Comisia Europeană a decis că există un nivel adecvat de protecție pentru ofertele comerciale din Canada, conform art. 45 alin. 1 GDPR. Aceasta înseamnă că transferul de date către această țară este permis.

    __cf_bm

    Acest cookie este utilizat pentru a distinge între oameni și roboți. Este benefic pentru site, pentru a genera rapoarte valide privind utilizarea acestuia.

    Expirare: 30 minute Tip: Terță parte
    _zitok

    Cookie de primă parte setat de ZoomInfo pentru a identifica vizitatorii unici.

    Expirare: 1 an Tip: Terță parte
    _cfuvid

    Cookie-ul _cfuvid este utilizat de Cloudflare WAF pentru a distinge utilizatorii individuali care împart aceeași adresă IP. Vizitatorii care nu furnizează acest cookie pot fi grupați împreună și pot fi împiedicați să acceseze site-ul dacă există mulți alți vizitatori din aceeași adresă IP.

    Expirare: Sesiune Tip: Terță parte
Marketing

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a urmări vizitatorii pe website-uri, pentru a afișa reclame relevante și atractive utilizatorilor.

  • Linkedin

    Site-ul nostru utilizează instrumentul de conversie „LinkedIn Insight Tag” de la LinkedIn Ireland Unlimited Company, Wilton Place, Dublin 2, Irlanda. Acest instrument creează un cookie în browserul dvs., care permite colectarea următoarelor date: adresă IP, caracteristicile dispozitivului și ale browserului, precum și evenimentele din pagină (de exemplu, vizualizări de pagină). Aceste date sunt criptate, anonimizate în termen de șapte zile, iar datele anonimizate sunt șterse în termen de 90 de zile. LinkedIn nu partajează date personale cu noi, dar oferă rapoarte anonimizate despre publicul țintă al site-ului și performanța afișărilor. LinkedIn oferă, de asemenea, opțiunea de retargeting prin Insight Tag.

    AnalyticsSyncHistory

    Folosit pentru a stoca informații despre momentul în care a avut loc o sincronizare cu cookie-ul lms_analytics pentru utilizatorii din țările desemnate.

    Expirare: 1 lună Tip: Terță parte
    li_gc

    Folosit pentru a stoca consimțământul vizitatorilor privind utilizarea cookie-urilor pentru scopuri neesențiale.

    Expirare: 6 luni Tip: Terță parte
    lidc

    Facilitează selectarea centrului de date.

    Expirare: 1 zi Tip: Terță parte
    UserMatchHistory

    Acest cookie este folosit pentru a urmări vizitatorii, astfel încât să poată fi afișate reclame mai relevante pe baza preferințelor acestora.

    Expirare: 1 lună Tip: Terță parte
    bscookie

    Folosit pentru a reține că un utilizator autentificat a fost verificat prin autentificare în doi pași și s-a conectat anterior.

    Expirare: 1 an Tip: Terță parte
    bcookie

    Cookie de identificare a browserului, utilizat pentru a identifica în mod unic dispozitivele care accesează LinkedIn, în scopul detectării abuzurilor pe platformă.

    Expirare: 1 an Tip: Terță parte
    li_sugr

    Folosit pentru a face o potrivire probabilistică a identității unui utilizator.

    Expirare: 3 luni Tip: Terță parte