Centre de Cercetare ARENSIA Echipele ARENSIA Întrebări Frecvente Medici Întrebări Frecvente Pacienţi

PSORIAZISUL - UNA DINTRE CELE MAI FRECVENTE BOLI DE PIELE

       

Psoriazisul se manifestă prin descuamări (mătreaţă) însoţite de mâncărime şi pete roşii de dimensiuni diferite pe piele. Regiunile afectate frecvent fiind zona articulaţiilor genunchiului, cotului, dar şi pielea capului. Boala este o dermatoză netransmisbilă. Cauza bolii este complexă, fiind implicaţi factori genetici predispozanţi, reacţii autoimune, alergii de natură diferită, dar şi o serie de cause deocamdată necunoscute. Psoriazisul este o boala foarte bine cunoscuta si destul de raspandita în rândul populaţiei. Afectează atât femeile, cât şi bărbaţii în egală măsură, iar debutul bolii survine cel mai adesea între 15 - 20 de ani. Cu toatea cestea, există şi cazuri raportate de la naştere sau la o vârstă extrem de înaintată.

Psoriazisul este o boală cronică, ceea ce înseamnă că plăcile apar, rămân câteva săptămâni sau luni, se atenuează sau dispar, apoi revin, depinde de forma de psoriazis.Aproximativ unul din cinci cazuri poate avea determinare articulară, poate face artrită psoriazică- o formă destul de severă, progresivă şi care necesită tratamente speciale.

Există mai multe tipuri de psoriazis care au simptome diferite:
 
1.
Psoriazisul în plăci - este cea mai frecventă formă a bolii, fiind întâlnită în 80-90% dintre cazuri. Se manifestă prin leziuni roşiatice ale pielii acoperite cu solzi argintii. Această formă poate apărea pe aproape toate suprafeţele corpului (chiar şi în zona organelor genitale sau în interiorul cavităţii bucale).
2.
Psoriazisul pustularaceastă formă este mai rară şi poate apărea generalizat la nivelul corpului sau pe zone restrânse, pe mâini, picioare şi pe degete. Poate fi declanşat de anumite medicamente, infecţii, razele UV, sarcină sau stres. 
3.
Psoriazisul poate fi declanşat şi de o infecţie bacteriană şi apare în special la persoanele mai tinere de 30 de ani. În acest caz, petele nu sunt de dimensiuni atât de mari că în cazul psoriazisului clasic.
4.
Psoriazisul invers apare de obicei în zona axilei, cea din jurul organelor genitale şi sub sân. Este caracterizat de apariţia unor pete roşii şi netede. De regulă, acestă formă de psoriazis este des întâlnită la persoanele supraponderale.

             
Factorii care pot declanşa psoriazisul
 

Există o serie de factori care pot provoca apariţia bolii sau agravarea acesteia, precum: stresul psihic puternic, traumatismele fizice, fumatul, alcoolul, anumite medicamente, infecţiile cu streptococ beta-hemolitic (amigdalite), dezechilibrele hormonale.

Potrivit datelor din 2014, peste o sută de milioane de oameni din întreaga lume suferă de psoriazis. Cercetările întreprinse pe parcursul a zeci de ani nu au putut elucida cauzele şi mecanismele de apariţie a bolii. În ultimul timp s-au adus unele argumente în favoarea originii genetice, modul de transmitere nu a fost, însă, precizat. În afară de factorul ereditar, la apariţia bolii intervin o serie de factori declanşatori: tulburări endocrine, neuropsihice, digestive, metabolice, infecţia virală, alte focare de infecţie, traumatisme locale, inclusiv, infecţii ale căilor respiratorii superioare.

Simptomele pot varia de la o persoană la alta

Aşa cum variază şi aspectul erupţiilor caracteristice, numite plăci psoriazice. În general este vorba de pete roşii acoperite de piele îngroşată sau porţiuni de piele descuamată, porţiuni de piele foarte uscată, crăpată, care poate sângera. De regulă, persoanele cu psoriazis au dureri la nivelul plăcilor, senzaţie de arsură, mâncărime, uneori, unghii îngroşate, crăpate. De asemenea, pot avea articulaţii umflate, dureroase, în anumite cazuri. Erupţia poate să apară pe porţiuni de piele mici sau pe porţiuni foarte mari, inclusiv în zone vizibile ale corpului.

Studiile mai recente arată că, din pacate, pacienţii cu psoriazis activ au un risc semnificativ mai mare decât populaţia generală de a face boli cardiace, plecând de la fibrilaţie şi terminând cu bolile ischemice, de a face boli metabolice, de tipul diabetului zaharat, care şi ele sunt apoi un factor de risc suplimentar pentru decesul de boală cardiacă.

                 Cum se tratează psoriazisul

De reţinut că psoriazisul este o boală imprevizibilă, care se manifestă diferit de la persoană la persoană, iar efectele tratamentului sunt la fel de imprevizibile.

Dacă observaţi careva schimbări pe pielea dvs. trebuie neapărat să consultaţi medicul dermatolog pentru un tratament adecvat. Din păcate, deocamdată, nu există încă un tratament care să vindece definitive psoriazisul, dar posibilitatea de a obţine o remisie pe timp îndelungat este absolut reală.

În prezent, Companiile mari Farmaceutice din lume desfăşoară diverse proiecte de cercetare clinică în vederea obţinerii unei molecule innovative care să învingă această maladie. Oportunitatea de a fi unul dintre centrele participante la aceste studiii clinice i-a revenit şi Companiei ARENSIA, care îşi desfăşoară activitatea în Republica Moldova în colaborare cu Spitalul Clinic Republican. Asfel pacienţii moldoveni au posibilitatea să încerce un medicament nou, ce se referă la terapiile biologice. În prezent cel mai cunoscut preparat medicamentos este Infliximabul (Remicade). Acesta stopează boala acţionând profund, adică în mod sistemic, prin blocarea unor procese autoimmune – ce au expresia clinică nu doar prin erupţiile de pe piele, evidenţiate pe corp. Aplicarea terapiilor biologice în psoriazis şi-a gasit ecoul mult aşteptat prin răspunsul eficient, soldat ulterior de o remisie totală a bolii pe o perioadă îndelungată.  Astfel, tratamentul biologic innovativ, asociat ulterior cu cel cu  Infliximab le permite pacienţilor să scape de erupţii, pentru mult timp. În contextul proiectelor lansate în baza studiilor clinice care se desfaşoară la ARENSIA medicii moldoveni au posibilitatea să conlucreze cu renumiţi profesori  de talie mondială şi să-şi îmbogăţească experienţa profesională în domeniu.

De menţionat că, participarea ţării noastre de rând cu alte state dezvoltate ale lumii la astfel de proiecte ştiinţifice demonstrează faptul ca Republica Moldova are potenţial de nivel internaţional şi specialişti bine pregătiţi, de calificare foarte  înaltă.

Data 28.05.2015

NOUTĂȚI

LINK-URI UTILE

CONTACT

Folosim tehnologii, cum ar fi cookie-urile, și procesăm date personale, cum ar fi adresele IP și identificatorii cookie-urilor, pentru a personaliza conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura performanța conținutului nostru și pentru a obține informații despre publicul care l-a văzut. Puteți citi mai multe despre Politica noastră privind cookie-urile aici.

Accept Refuz